Intotdeauna cand ma framanta ceva incep sa desenez…nu, nu desenez minunatii, nici talentul ala nu il am(defapt am stabilit mai demult ca nu am nici un talent), dar intotdeauna(in aceste momente) desenez crengute cu frunze. Oare de ce? Chiar oare de ce? Semnifica ceva frunzele? Desenez tot timpul sau macar 99% din cazuri cu creionul, deci nici urma de verde optimist(ca sa elimin varianta asta si in acele momente clar numa optimism nu e). O alta chestie interesanta e ca niciodata nu reusesc sa desenez frunze “frumoase” pe partea dreapta a crengutei(e verticala deobicei) si sunt dreptace, parca simt ca trebuia tocmai acea parte sa fie mai favorizata, cu cele mai frumoase frunzulite.
Totul incepea cu un vis, bine defapt pe atunci nici nu stiam ce e aia, dar in clasa a IX-a eram convinsa ca voi merge la facultate la Electrotehnica. Nu stiam ce e, stiam doar ca e “tare”. Bine nu aveam nici macar conceptul de factultate vs universitate bine definit, asa ca. Imi placea/place matematica(aia cu formule, nu aia cu calcule, niciodata nu am stat bine la calcule – calculatorul “de buzunar” clar a fost pentru mine inventat – , creierul meu era mai incantat sa traseze segmente imaginare in piramida sau sa se joace cu trigonometia – stiam toate formulele), imi placea domeniul IT (doar mate-info eram), deci Poli-Electro era o alegere rezonabila, dar am ales altceva. Domeniu nou, smecher si putin cautat in domeniul muncii. Profii ziceau ca batman, ca o sa vedeti, ca faceti si dregeti si cand ne-am uitat si noi la oferta de lucru..fail.
Alegerile astea care te fac sa te gandesti, dar daca as fi ales Electrotehnica? E adevarat, am cunoscut oameni minunati la PR, dar cum era oare sa fiu doamna inginer? better jobs for sure!
Las neincheiata postarea fiindca seria ganduri e tot timpul incompleta.
Sa stii ca si eu m-am gandit de multe ori la asta, in nenumaratele vanatori de job-uri. Poate sunt eu idealista, sau doar realista, dar vreau ceva care sa-mi ofere satisfactie reala, si pana acum domeniul asta in Romania, si subliniez Romania, m-a dezamagit total. Un domeniu prea nou, cred ca mediul de afaceri nici nu e pregatit pentru el si habar nu au cu ce se mananca, li se pare ca e inca un departament nu prea important in care o pot baga pe nepoata nu-stiu-cui, sau pe fiica cunostiintei X, trist ca oamenii care sunt In PR in prezent in foarte multe companii si institutii nu au nici o treaba cu domeniu asta, nici nu le-a trecut pe langa ureche..Si atunci sa nu te cuprinda dorul de a-ti intinde aripile si a zbura??
True, joburi găseşti puţine pe domeniul tău. Totuşi d.p.d.v. să zicem academic tot ce ţine de social media şi P.R. / marketing este fascinant în lumina internetului, practic creşti o dată cu tehnologia şi cu oamenii care o folosesc. Ca inginer electronist .. discutabil.
Uite, pe mine mă sâcâia proful de mate într-a 12a să merg la el la meditaţii (sau la alt profesor, solidaritate de branşă) dacă vreau să dau la Poli, şi cum să nu dau la Poli dacă tot am fost la profil real?! Aşa că la un moment dat l-am trimis la dracu’ şi-am zis mai în glumă mai în serios că o să dau la litere. De altfel încă nu ştiu de ce am ajuns la informatică .. la ora aia chiar aş fi dat orice să scap de matematici. Dar îmi plăcea prea mult programarea, presupun.
Cert este că prima perspectivă ca programator este să scrii de nebun programe pe care să le consume alţii şi din cauza cărora să se enerveze (nu poţi face nimic chiar perfect). Cum ar fi fost lucrurile dacă dădeam la litere? Profesoarele de liceu îmi ziceau că am talent, deşi nu mi se părea şi nu mi se pare încă. Probabil acum priveam cu regret spre iarba mai verde din curtea programatorilor cu şanse bune de angajare. Dacă vreau să continui pe poteca programării trebuie să învăţ matematică pentru a înţelege fundamentarea sistemelor electronice şi a le putea analiza şi programa la maxim. Oh the irony.
O well … the grass is always greener on the other side 🙂