Am o carte acasa, de Kate Mosse (nu, nu Kate Moss) numita Labirintul si are o poveste interesanta.
Imi e rusine sa recunosc, dar am imprumutat cartea asta de la cineva, pe cand eram la facultate, care o avea imprumutata de la altcineva si a ramas cumva la mine. Colac peste pupaza, nici nu am citit cartea, nu s-a prins de mine. Plus e foarte mare si cum m-am obisnuit sa citesc pe Kindle sau sa audiobook, parca nu imi mai vine sa citesc atata carti mari si grele.
Am citit acuma pe Goodreads rezumatul si well e din categoria “Dan Brown” si all za hype despre conspiratie si Holy Grail. Stii ce e interesant? Am citit toata seria Robert Langdon a lui Dan Brown si chiar daca am citit si altele din seria conspiratie religioasa si vezi tu ca nu stiu ce, nu se aproprie nici cum de “epicnessul” lui Dan Brown.
Nu zic ca e Dan Brown cel mai buna autor pe care l-am citit, dar la genul lui de povesti e cel mai bun. Nu ai ce sa ii zici. La un moment dat protestam de el si i-am scris si o scrisoare deschisa pe blog, dar tot imi place mult. Are un stil aparte de a scrie si de a ma face sa vreau sa merg in Florenta. Sau Paris. Sau Vatican.
Revenind la carte, cum karma nu sta degeaba, am si eu o carte lipsa din biblioteca, imprumutata si nu mai stiu unde si cui. Poate ar trebui sa incerc sa returnez cartea cu labirintul, ar fi ceva 🙂 sa caut persoana de la care am imprumutat eu (daca imi mai amintesc numele complet) si dupa sa vad daca isi mai aminteste persoana de la care a imprumutat ea si sa dam de acea persoana.
Suna a misiune interesanta, dar is cam egoista si parca nu as mai da cartea inapoi dupa atatia ani.